SUSŢINEŢI CERCETAREA CLINICĂ ÎN ONCOLOGIE

De ce ne temem de cancer?

Frica de cancer este mai ales frică de suferinţa fizică – din nefericire justificată în aceasta boală teribilă. Durerea este cea mai cunoscută suferinţă produsă de cancer, dar durerea este numai unul dintre multele simptome.

De ce există incă această perspectivă dezolantă?

Neglijarea cercetării clinice este una dintre explicaţiile pentru incapacitatea de a controla satisfăcător simptome precum durerea, sufocarea, greţurile şi vărsăturile, starea de rău şi de epuizare, dispariţia poftei de mâncare, slăbirea, etc. De acestea se ocupă un număr restrâns de oameni devotaţi, în pofida solicitării psihologice la care îi supune zilnic această activitate.

Vom suferi de cancer noi inşine?

Deşi este o boală cronică, cel mai des diagnosticul se pune la persoane care nu se aşteaptă la aşa ceva. Nu există posibilităţi de a prevedea apariţia bolii.

Numărul bolnavilor cu cancer este deja uriaş şi creşte rapid: fiecare dintre noi avem o cunoştinţă, o rudă sau un prieten cu această boală. Susţinând cercetarea clinică în oncologie contribuim la binele lor şi (cine poate şti viitorul?) poate chiar al nostru.

Ce poate face oricine dintre noi?

Pentru a preveni suferinţa trebuie cercetate atât boala cât şi simptomele pe care le produce. Cercetarea clinică este necesară pentru amandouă, dar unele simptome, precum durerea, sunt cel mai bine studiate clinic, la patul bolnavului. Aceasta este cercetarea clinică orientată către pacient, cea care nu poate fi separată de îngrijire. De aceea, susţinerea cercetării clinice reprezintă şi un act de caritate faţă de suferinzi

Cercetarea necesită susţinere materială. Cercetarea clinică este, totuşi, cea mai puţin costisitoare, iar rezultatele sale sunt aplicabile imediat în practică.

Orice persoană sau instituţie poate ajuta în acest domeniu de interes public

DONAŢI PENTRU CERCETAREA CLINICĂ

Bani: cont BCR

Cărţi, reviste

Mobilier

Tehnică şi materiale de studiu şi cercetare

Spaţii de lucru

Orice persoană sau instituţie poate ajuta în acest domeniu de interes public

SUSŢINEŢI UN PROIECT

 

SUSŢINEŢI UN CERCETĂTOR

Dacă apreciaţi un cercetător dintre cei participanţi la studiile originale patronate de Fundaţie şi doriţi să îl susţineţi, contactaţi-ne

Orice persoană sau instituţie poate ajuta în acest domeniu de interes public

ATRAGEŢI INTERESUL ASUPRA PROBLEMEI CERCETĂRII CLINICE

Orice persoană sau instituţie poate ajuta în acest domeniu de interes public

SUSŢINEŢI SCRIEREA DE MATERIALE INFORMATIVE