Archive (Page 2 of 12)

RIFAMPICINA

. Antibiotic cu spectru larg ce include bacilul tuberculozei. Este folosit în principal pentru această din urmă indicaţie. Are efecte antiangiogenetice importante ignorate până recent. Efectul merită explorat temeinic pentru că medicamentul este ieftin şi pentru că terapiile anti-angiogenetice existente au dat rezultate sub aşteptări. Numai instituţiile academice pot propune desfăşurarea unor astfel de studii, în funcţie de resursele de finanţare existente (reduse). Prin comparaţie, studiile cu antiangiogeneticele recente, extrem de scumpe, sunt promovate asiduu de firmele producătoare (pentru care nu există problema finanţarii în faţa beneficiilor exorbitante).

RELATIVITATEA FENOMENULUI BIOLOGIC

. Cortisol, efect permisiv. Ciclul menstrual. Mezonefrosul. Constelatiile funcţionale. Comutatorul dopaminergic.

RELAŢIA MEDIC-PACIENT

. Când se prezintă la medic, pacientul are mai multe aşteptari, între acestea că medicul îl va inţelege, ocroti şi vindeca. Probabil că majoritatea pacienţilor au chiar sentimentul că merg la un părinte înţelegator şi puternic căci boala este o umilinţă care ingenunchează până şi persoanele cele mai sigure de sine.

Înţelegerea pe care pacientul o aşteaptă este în linii mari superpozabilă peste empatie. Boala este o infirmitate faţă de care medicul nu trebuie să aibă repulsie, dimpotrivă, trebuie să se comporte ca şi cum nu scade valoarea pacientului, să-i transmita simpatia şi interesul faţă de boală. În fine, convingerea în vindecare se bazează pe încrederea în ştiinţa şi abilităţile medicului, şi de aici vine cea mai mare putere a acestuia.

Lipsa empatiei este cea mai serioasă carenţă a medicului din punctul de vedere al pacientului. Acesta accepta că medicul nu are puteri nelimitate sau chiar că nu se pricepe prea bine la boala sa, dar nu acceptă ca acesta să fie dezinteresat de el ca persoană şi ca fiinţă suferindă. Frustrarea care are acest punct de plecare este cauza cea mai importantă a deteriorării relaţiei medic-pacient.

Aşa cum vedem noi lucrurile astăzi, clinicianul de modă veche era iubit pentru sentimentul de inţelegere şi grijă paternă pe care le degaja, cel de astăzi este mai degrabă temut pentru că lipsă lui de timp este interpretată ca răceală emoţională nepotrivită pentru puterea pe care o are. Bolnavii se simt abandonaţi pe altarul unei ştiinţe abstracte care nu ţine cont de suferinţa şi personalitatea lor aparte, de felul în care percep ei simptomele care îi chinuie, de proiecţia propriei fiinţe bolnave în realitatea înconjurătoare şi în perspectivă îndepărtată. Medicul de azi poate invoca pe drept numărul incomparabil mai mare de îndatoriri şi responsabilităţi (v modernizarea medicinii), sau inevitabilitatea orientării clinicii în tot mai mare măsură către laboratoare şi tehnici terapeutice, dar empatia va rămâne întotdeauna o cerinţă esenţiala a pacienţilor, fără de care rezultatul celor mai reuşite prestaţii medicale va fi umbrit de insatisfacţie.

Empatia şi deontologia particulară meseriei şi stipulată sever în jurământul profesional vechi de mii de ani, în reguli de conduită profesională şi în legi specifice, fundamentează relaţia medic-pacient pe încredere. De aceea practica medicală în care pacientul este dublat de avocat nu se poate desfăşura firesc. Căci medicii au nevoie şi ei să li se acorde încredere. Dacă lucreaza sub ameninţare, au nevoie vitală de ghiduri terapeutice pentru a putea dovedi oricând celor nepricepuţi că au lucrat „ca la carte”, fiind discutabil cât de des îşi vor asuma răspunderi speciale în situaţii speciale având martoră doar conştiinţa lor.

RECUNOAŞTEREA EGALITĂŢII

. Recunoaşterea egalităţii de valoare a cercetătorului clinician cu ceilalţi cercetători ar trebui să se exprime printr-un mod de normare şi remunerare comparabil cu acela din sistemul de învăţământ sau din cercetarea fundamentală. Aşa cum stau lucrurile în prezent, cercetătorul clinician trebuie să facă o normă în plus dacă vrea să facă cercetare. Or, nu oricine doreşte să lucreze în condiţii de supra-normă, de aceea daca se doreşte valorificarea vocaţiei speciale de cercetător pe care o au unii clinicieni, Statul /Academia trebuie să creeze condiţii comparabile cu cele ale cercetătorilor „fundamentali”.

RANDOMIZARE

. Random înseamnă în engleză „la întâmplare”. A randomiza înseamnă „a distribui la întâmplare”. Atunci când se efectuează un studiu clinic trebuie selectionaţi pacienţii potriviţi. Dacă alegerea este lăsată la discreţia unei persoane, voluntar sau involuntar aceasta poate distribui selectiv pacienţi dintr-o categorie anumită (de ex numai vârstnici sau numai bărbaţi, sau numai intelectuali, etc) într-un grup de studiu în care se aplică tratamentul X. Ca urmare, comparaţia între tratamentul X şi tratamentul Y este viciată de aceasta preselectare greşită („bias”) şi concluziile vor fi eronate. Pentru a preveni total acest fenomen se face randomizarea, adică pacienţii sunt selectaţi aleator după o procedură specială care garantează caracterul aleator (de ex pacienţii născuţi în zile cu număr impar sau cei cu numele care începe cu lieterele 1, 3, 5 etc, sau alocarea se face computerizat). Astfel, randomizarea este esenţiala pentru a garanta omogenitatea din toate punctele de vedere a celor două grupe tratate diferit care vor fi în final comparate.

PROTOCOL DE STUDIU

. Plan detaliat care trebuie urmat odată ce incepe studiul. La acest plan pot fi făcute numai modificări care nu altereaza esenţa ideilor iniţiale sau concluziile posibile ale acestora. Chiar şi aşa, orice modificare a protocolului trebuie raportată ca deviere de la protocolul stabilit. În pofida acestor reglementări clare există şi încălcări ale protocolului datorate faptului că ceva esenţial a survenit în cunoaşterea problemei respective (alte descoperiri) care ar putea face inutile unele căutari prevăzute în protocolul original. Din punct de vedere ştiinţific procedura este incorectă.

PROPRANOLOL

: primul betablocant de uz clinic, introdus în clinică în anii 70. Are proprietăţi blocante atât pe receptorii beta-1 (care cresc pulsul şi scad tonusul intersegmentar al intestinului), cât şi pe receptorii beta-2 care cresc perfuzia cu sânge prin relaxarea arterelor. Înregistrat pentru folosirea în aritmiile cardiace, Propranolol a fost curent folosit off-label pentru combaterea migrenelor, a excesului de emotivitate şi în departamentele de îngrijire postoperatorie pentru stimularea reluării tranzitului intestinal, tratamentul dependenţei de narcotice (atenuează reacţiile vegetative caracteristice la reducerea dozelor de narcotic).

(detalii-1)

Aceştia pot fi interesaţi

• de informaţia medicală oferită pe site

• de a participa, în viitor, sub egida Fundaţiei la activitatea de cercetare clinică

– cu proiecte proprii (studii clinice, proiecte de ameliorare a condiţiilor pentru cercetarea clinică, etc);

– colaboratori la proiectele derulate de Fundaţie

• de a participa la scrierea de materiale informative pentru specialişti sau pentru publicul nespecializat

INDUSTRIE

: industria producătoare de produse necesare practicii medicale, în special medicamente (Industria famaceutică). Este cel mai mult implicată în trialurile clinice, în acea parte a cercetării medicale „orientată către medicament”, nu direct către pacient.

Medicina holistică

înseamnă luarea în consideraţie a pacientului ca întreg, adică entitatea sa biologică plus componentele non-biologice: psihice, emoţionale, de mentalitate, spirituale şi sociale.

Dezvoltarea medicinii pe baze moderne a fost una de tip reducţionist, de cunoaştere prin dezmembrare si analiza părţilor. Altfel spus, medicina a analizat omul din punctul de vedere al structurilor, funcţiilor, mecanismelor, iar bolnavul ca pe un om cu mecanisme alterate de boală. Potrivit acestei viziuni, dacă refacem mecanismul la starea sa ideală, refacem şi integritatea omului (vindecăm pacientul).

Poate că lucrurile ar sta aproape aşa dacă medicina ar fi capabilă să vindece toate bolile. În realitate, medicina poate vindeca puţine boli, pe unele le poate preveni, pentru altele poate face doar educaţie. În rest, medicina vindecă unele boli numai cu preţul unor sechele (minore sau grave, produse de boala sau tratament), pe altele le atenuează până ce organismul revine cu propria ripostă (incă necunoscută de medicină) şi bolnavul se vindecă singur, altor boli doar le ameliorează evoluţia mai mult sau mai puţin timp, în fine, pentru multe boli nu poate face nimic. Pe scurt, medicina poate face mai puţin decât speră pacienţii lipsiţi de realism şi cultură şi decât cred sincer medicii care confundă calificative ale meseriei lor cu importanţa proprie.

Ca urmare a acestei realităţi aspre, odată cu boala, apare o suferinţă distinctă a părţii non-biologice a omului centrată de frică: să nu sufere, să nu devină infirm, să nu moară. Dar suferinţele şi invalidităţile apar şi produc înfricoşări noi şi pierderi majore: financiare, de roluri sociale, al sentimentului propriei valori. Pe scurt, o lume intreaga se cutremură şi totul a devenit nesigur. Toate acestea dau o stare de lipsă a graţiei, de umilinţă, de îngenunchiere greu de acceptat care îl fac pe cel bolnav mai sensibil la orice atingere şi care constituie sechele psihologice. Dacă ar fi numai acestea din urmă şi tot nu mai putem vorbi despre vindecare la mulţi bolnavi. În fine, toate problemele semnalate se răsfrâng asupra familiei care trebuie, de asemenea, susţinută.

În rezumat, există doua planuri în care omul bolnav trebuie asistat. Boala si suferinţele pe care le induce trebuie tratate, cursul schimbător al evoluţiei lor trebuie urmărit, răspândirea bolii trebuie prevenită, pacientul trebuie instruit şi recuperat biologic. În celălalt plan, bolnavul trebuie recuperat şi psihologic, susţinut în preocupările lui spirituale (culturale, religioase, mentalităţi, etc), reinserat în familie şi societate, conectat cu serviciile sociale, iar cei apropiaţi trebuie, de asemenea, susţinuţi.

Astfel, tratamentul complet al unui om cu o boală serioasă trebuie să cuprindă atât disfuncţia părţii biologice (asta face medicina) cât şi pe cea a părţii non-biologice (asta o asigură familia şi alţi specialişti: psiholog, asistent social, terapeut ocupaţional, preot, etc).

Medicina holistică înseamnă acoperirea tuturor acestor nevoi. Cât de realistă este pretenţia de aplicare a principiilor acestei abordări, asta este o chestiune care depinde de nivelul de dezvoltare al societăţii din care face parte şi sistemul de îngrijiri medicale.

Încercarea de acoperi cât mai multe necesităţi ale pacientului nu trebuie însă confundat cu obligativitatea instituţiilor medicale de asigurare automată a serviciilor non-medicale, de exemplu sociale, aşa cum există în mentalitatea multora pentru care îmbolnăvirea cuiva se rezolvă de la cazare şi până la vindecare prin internare în spital şi de către spital.

Contribuie Fundaţia la abordarea holistică? Putem spune că da, în măsura în care contribuie la cercetarea simptomelor şi la ameliorarea relaţiei dintre pacienţi si medici.

Page 2 of 12

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén